Google a lansat o nouă aplicație de hărți pentru iPhone, iPad și alte aparate cu sistem de operare iOS, reintroducând un instrument popular pe care Apple îl înlocuise în septembrie cu un produs propriu care a dezamăgit utilizatorii, relatează Blooomberg, potrivit Mediafax.
Aplicația Google este gratuită și disponibilă în peste 40 de țări și în 29 de limbi, a anunțat compania.
Inițiativa Google a fost în mare parte așteptată, după ce Apple a renunțat la propriul soft de hărți.
Prima aplicație de hărți a Google a fost un element esențial încă de la lansarea iPhone în 2007.
Apple a fost intens criticată pentru rezultatele inexacte ale aplicației proprii de hărți, pentru rutele care au făcut utilizatorii să se rătăcească și pentru informațiile insuficiente oferite, iar directorul general Tim Cook a fost nevoit să ceară scuze clienților.
„Este stânjenitor pentru Apple să revină la aplicația de hărți a Google, acest fapt sugerând că nu a reușit să satisfacă așteptările pieței”, a declarat Hwang Min-Seong, analist la Samsung Securities în Hong Kong.
Un purtător de cuvânt al Apple, Tom Neumayr, a refuzat să comenteze.